Categorisit la muzici
Well, dacă de vreo trei zile m-am apucat de învăţat cântecele la chitară şi dacă aseară aveam un chef cel puţin nebun de cântat, în seara asta mi-am satisfăcut pofta şi am cântat vreo două ore cu mama şi cu gagiul ei (despre care ea crede că nu ştiu că-i gagiul ei) tot felul de chestii de genul ăsta, asta după două sticle de vin de prin 2001 băute împreună. Now that was weird. And fun, also. 
Categorisit la muzici
Ce faci dacă îţi vine la 11 noaptea să zdrăngăneşti toate instrumentele muzicale pe care le ai prin casă, dacă ai un chef nebun de învăţat cântece, iar blocul în care stai are o izolaţie fonică execrabilă, ca să nu mai vorbim că vecinii sunt simpatici şi îţi suportă muzicile, zdrăngănelile şi lălăitul în fiecare zi timp de nişte ore bune? Ce faci? Gata, la vară mă mut în peşteră.
Well, şi am fost la Folk You 4. Da, în controversata Vamă Veche. Vamă care face bine la self-esteem. Vamă la care îmi place un singur lucru: felul în care aparţine, parcă, de altă lume, agitaţia continuă, uşurinţa cu care se lasă futută noapte de noapte. Oamenii nu-mi plac. Nici mizeria şi nici grămezile de gagii care-şi fac noaptea nevoile în apă.
Dar mi-a plăcut să fac baie în mare la răsărit cu cehii săriţi din camping. Mi-a plăcut să răcesc zdravăn din cauza asta. Şi mi-a plăcut răsăritul, şi norii care îl acopereau, ca o draperie. A fost primul meu răsărit la mare şi l-am prins pentru că n-am avut intenţia să-l prind.
Mi-a plăcut să-i văd pe Vintilă, pe Emeric Imre, pe Ducu Bertzi, pe Şeicaru, pe Zoia Alecu, pe Andrei Păunescu, pe mulţi mi-a plăcut să-i văd şi să-i ascult. Şi am intrat în extaz ascultându-i pe Ţapinarii, care-au avut un playlist aproape perfect.
Mi-a plăcut Dorin, cu barba lui roşcată. Mi-a plăcut austriacul care rămăsese fără nimic şi arăta de parcă tocmai venise din căutarea lânii de aur. Mi-a plăcut s-o văd pe Svastik sensibilizată. Mi-a plăcut unchiu` Pâţ, mi-au plăcut Ana şi Silviu din nimic, mi-a plăcut JJ, şi mi-a plăcut Victor, adică puţinii oameni spontani, frumoşi şi faini pe care i-am întâlnit în locul ăla. Mi-a plăcut cortul lui Dorin, unde ne-am refugiat eu şi Svastik pe timp de ploaie, mirosul de Sunday’s Fantasy şi afişul cu „Dream Tent”.
Şi-au trecut patru zile, iar în a 4-a Svastik s-a dus spre Constanţa, Zen a rămas, iar eu am migrat frumos spre 2 Mai, unde monsiu` Silviu a binevoit a mă primi în cortul lui. Linişte şi pace acolo, cred că o duc şi pe mama în septembrie. Şi-o pun să doarmă în cort. Ah, săraca femeie.
A, era să uit! L-am întâlnit întâia oară, by mistake, pe Aleksandar, one of my first and few internet friends. [Pe Aleks l-am cunoscut pe poezie.ro. Mă chema Vanessa, parcă. Da, ştiu, exotic cu tentă porno. Aveam vreo 12-13 ani, m-am dat drept psiholoagă şi am scos diverse chestii de la om. Au fost câteva discuţii interesante, după care i-am spus, şi apoi mi-a devenit un superb prieten. Oh, the old times. How I miss some people.]
Anyway, am plecat spre Mangalia şi am găsit loc în picioare spre Bacău. Încă regret că n-am luat bilet pe a doua zi. Trebuia să mă întorc în 2 Mai. Tre-bu-ia! Funny thing, m-am întâlnit cu un amic care tot spre Piatra-Neamţ venea. Am plecat cu Zen şi-am venit cu Zed.
Am avut, totuşi, parte de 2 ore incredibil de comode în tren: am întins izoprenul şi m-am înfofolit în sacul de dormit. Şi-am adormit, biensur. În Bacău aştepta mama.
Somn de voie.
Cum eram iremediabil deprimată, Adelina s-a gândit să mă ia la karaoke. Mai cu chef, mai fără chef, deşi nu suport locul şi oamenii care se învârt pe-acolo, m-am lăsat convinsă. Mă avertizează că tre` să am o ţinută fancy. Ei, chestie. Mi-am pus bocancii (nu, nu posed pantofi cu toc) şi ciupilica flowerpower, pe am asortat-o cu o eşarfă bleu et voila! Arătam ca o franţuzoaică. Mai că era să mă îndrăgostesc de mine. Pe stradă gagicile făceau ochii mari şi aruncau priviri foarte suspecte către ciupilica mea. Mama lor de ignorante conformiste.
Când îi văd pe Ade şi amicul ei ştiu că n-o să mă potrivesc în peisaj: ea cu tocuri şi gentuţă plic, el la costum. Oh, well.
După un cuba libre şi câteva descoperiri interesante prin lista de cântece disponibile, am ales. Şi-am cântat, frate. Se uitau snobii şi cocalarii emancipaţi ca mâţa-n calendar, iar noi cântam Highway to Hell şi ţopăiam cu entuziasm. Şi am avut plăcuta surpriză de a vedea şi ceva lume din public cântând. Şi ne-a ieşit chiar bine, faţă de ce lălăieli ne serviseră unii mai devreme.
Aştept aplauze, daaa?
Offtopic: Acum trebuia să plec în Sibiu şi să-l culeg pe Marius spre Sighişoara. Ei, bine, nu m-am trezit şi am pierdut autobuzul. Stupid, nu? Poate totuşi plec mâine cu Svastik. Yes, I have an issue.
Zilele astea s-a desfăşurat a nuş câta ediţie a Vacanţelor Muzicale de la Piatra Neamţ. Personal, am fost la seara de jazz, la seara de blues şi la o piesă de teatru în aer liber.
Seara de jazz a fost drăguţă. Au venit cei de la Metronom, au cântat ceva Benson, Ellington, Sting, Marcos Valle şi ce-o mai fi fost acolo. Ne-au plictisit puţin, dar overall au fost ok. “Jazz d-ăla de se cântă pe vapor”, vorba unui prieten.
Piesa de teatru, “Un alt fel de a spune teatru”, a fost o excelentă demonstraţie de Comedia dell’arte. O mână de studenţi din Iaşi au pus în scenă o chestie amuzantă şi excepţională din punct de vedere vizual. Mai veniseră cu aceeaşi piesă şi la festivalul de teatru de la Teatrul Tineretului. Au rupt şi atunci, şi acum, deşi publicul era cam o treime de data asta.
Seara de blues a început excelent. Berti Barbera şi Nicu Patoi ne-au încântat cu tot felul de coveruri drăguţe: Beatles, Fleetwood Mac, The Police, Armstrong, Depeche Mode, puuuţin Marley strecurat pe-acolo şi Dumnezeu mai ştie ce era prin playlist. Au avut energie şi au pus publicul în mişcare.
După asta, frigul a început să alunge spectatorii, iar pe scenă au venit Bega Blues Band, pe care-i văzusem şi acum doi ani, în acelaşi cadru, şi pe care-i aşteptam cu entuziasm. Au început promiţător, cu un cover după The Doors, după care m-au dezamăgit complet. Era un frig de februarie, noi aşteptam ceva muzici de ţopăit şi ei ne-au lălăit toată seara. Au băgat ceva chestii proprii, un cântec despre porc, ceva Rolling Stones, Ray Charles şi nu mai ştiu că am plecat.
Astea fiind zise, declar că mi-e somn şi mă duc la culcare. Ah, şi plec în mijlocul pustietăţii. Ne ‘vedem’ peste o săptămână. Au revoir!
