Well, şi am fost la Folk You 4. Da, în controversata Vamă Veche. Vamă care face bine la self-esteem. Vamă la care îmi place un singur lucru: felul în care aparţine, parcă, de altă lume, agitaţia continuă, uşurinţa cu care se lasă futută noapte de noapte. Oamenii nu-mi plac. Nici mizeria şi nici grămezile de gagii care-şi fac noaptea nevoile în apă.
Dar mi-a plăcut să fac baie în mare la răsărit cu cehii săriţi din camping. Mi-a plăcut să răcesc zdravăn din cauza asta. Şi mi-a plăcut răsăritul, şi norii care îl acopereau, ca o draperie. A fost primul meu răsărit la mare şi l-am prins pentru că n-am avut intenţia să-l prind.
Mi-a plăcut să-i văd pe Vintilă, pe Emeric Imre, pe Ducu Bertzi, pe Şeicaru, pe Zoia Alecu, pe Andrei Păunescu, pe mulţi mi-a plăcut să-i văd şi să-i ascult. Şi am intrat în extaz ascultându-i pe Ţapinarii, care-au avut un playlist aproape perfect.
Mi-a plăcut Dorin, cu barba lui roşcată. Mi-a plăcut austriacul care rămăsese fără nimic şi arăta de parcă tocmai venise din căutarea lânii de aur. Mi-a plăcut s-o văd pe Svastik sensibilizată. Mi-a plăcut unchiu` Pâţ, mi-au plăcut Ana şi Silviu din nimic, mi-a plăcut JJ, şi mi-a plăcut Victor, adică puţinii oameni spontani, frumoşi şi faini pe care i-am întâlnit în locul ăla. Mi-a plăcut cortul lui Dorin, unde ne-am refugiat eu şi Svastik pe timp de ploaie, mirosul de Sunday’s Fantasy şi afişul cu „Dream Tent”.
Şi-au trecut patru zile, iar în a 4-a Svastik s-a dus spre Constanţa, Zen a rămas, iar eu am migrat frumos spre 2 Mai, unde monsiu` Silviu a binevoit a mă primi în cortul lui. Linişte şi pace acolo, cred că o duc şi pe mama în septembrie. Şi-o pun să doarmă în cort. Ah, săraca femeie.
A, era să uit! L-am întâlnit întâia oară, by mistake, pe Aleksandar, one of my first and few internet friends. [Pe Aleks l-am cunoscut pe poezie.ro. Mă chema Vanessa, parcă. Da, ştiu, exotic cu tentă porno. Aveam vreo 12-13 ani, m-am dat drept psiholoagă şi am scos diverse chestii de la om. Au fost câteva discuţii interesante, după care i-am spus, şi apoi mi-a devenit un superb prieten. Oh, the old times. How I miss some people.]
Anyway, am plecat spre Mangalia şi am găsit loc în picioare spre Bacău. Încă regret că n-am luat bilet pe a doua zi. Trebuia să mă întorc în 2 Mai. Tre-bu-ia! Funny thing, m-am întâlnit cu un amic care tot spre Piatra-Neamţ venea. Am plecat cu Zen şi-am venit cu Zed.
Am avut, totuşi, parte de 2 ore incredibil de comode în tren: am întins izoprenul şi m-am înfofolit în sacul de dormit. Şi-am adormit, biensur. În Bacău aştepta mama.
Somn de voie.
Categorisit la Plimbari
Sâmbătă la 8:45 aveam concurs de soft educaţional, la 10 era plecarea către Bacău. De trezit m-am trezit cu 15 minute înainte de concurs, puţin mahmură şi fără să-mi amintesc bine cu ce era softul, iar eu trebuia să intru prima. Dezastru. M-am dus, m-am agitat două minute şi-am luat locul II. I so fucking rule.
Am ajuns cu Ade la autogară şi hai! Am sărit din microbuz, mi-am aprins ţigara şi am pornit spre paradă, din care nu am prins decât finalul. Toată lumea a plecat pe insulă, la marea petrecere, ne-am dus şi noi, dar cu un ocol prin magazine, că deh, suntem fete.
Am făcut cca 1100 de fotografii, am băut o singură bere şi am cunoscut lume simpatică. Funny era că lumea care mă vedea cu DSLRul mă întreba la ce revistă lucrez. Şi câteodată, când încercam să pozez un tip mai fioros, dacă observa, îşi posta un zâmbet mare pe faţă, în contrast total cu lookul lui.
Un nene binevoitor a acceptat să ne plimbe pe toate şi am avut parte de cea mai rapidă plimbare cu motorul din viaţa mea, simţeam că mi se scurg ochii, la propriu, de la vânt. Păcat că aveam camera şcolii şi a trebuit să refuz când a zis “mergem pe-o roată?”. Da, mi-era frică pentru cameră, nu pentru viaţă.
Concertele au fost foarte tari, cu excepţia ăluia de punk, ska, sau ce dracu` o fi fost. Tipii cântau numai despre alcool şi poliţie, iar replica solistului la vederea camerei foto a fost “ce’aci păpuşe?”. Lame.
După ăştia, au intrat Sanctuar, o trupă de heavy din Timişoara. Foarte tari băieţii, au avut energie şi publicul s-a pus pe headbanging, me included.
Apoi, mare surpriză pentru mine: Trenul de noapte, pe care îi mai văzusem pe 24 mai, în Mamou, împreună cu Spaic şi Buster. Doar că de data asta a fost mai fain, pentru că am dansat toţi ca nebunii, tot concertul. Lovely.
După aia au intrat Boiling Muse, şi ne-au încântat auzul cu tot felul de coveruri: Deep Purple, Queen, Pink Floyd, Steppen Wolf, Thin Lizzy, Lynyrd Skynyrd şi altele. Am ţopăit, am cântat, ne-am agitat, ne-am bucurat, am felicitat formaţiile şi ne-am cărat acasă, durerea de picioare ne terminase.
Minunata noastră gazdă:
(fotografia e blurată din cauza Adelinei. she was too drunk to hold the camera still)
Parada:
Dragoş aka ‘the beer guy’ (left) and some friendly dudes:
Berea a curs fără oprire:
Densitatea de tipi buni pe metru pătrat a fost destul de mare:
Aceeaşi poveste şi la fete:
Veterani:
Motoare frumoase:
Ăla de cânta naşpa:
Sanctuar (heavy, Timişoara):
Trenul de noapte (blues, Bucureşti):
Boiling Muse (coveruri ‘60-’70, Bucureşti):
Nenea care ne-a plimbat:
Vacanţa asta fericirea şi relaxarea îs la cote maxime. Am prins două cântări, una la Ţunoi, de Paşte, şi una în Dracones, după un an jumate mi-am făcut timp să-mi reinstalez windowsul şi să-mi fac ordine în chestii, iar zilele astea o fac pe ghidul turistic, which I enjoy a lot. A venit Busterul ieri, l-am plimbat cu telegondola, am coborât Cozla şi l-am dus în Dracones. Şi zice că i-o plăcut 
. Azi mergem în chei şi la Lacul Roşu. Apropo de lac, dacă moare vreunul din noi, să ştiţi că ne-am plimbat cu barca şi ne-am înecat, pen`că nici unul nu ştie să vâslească/înoate. Aaa, şi vineri e retro party-ul Adelinei, can’t wait. ^_^
Have a lovely day! 
Categorisit la Plimbari
Eram under cover. Seriously
“Unde naiba o fi fata asta?”, mă întrebam gândindu-mă că Adelina trebuia să fie acolo de 10 minute. Sun şi am surpriza să o trezesc.Între timp, văd o tanti cu chitară şi a cărei figură aducea a Ada Milea. Şi erau toate şansele să fie, că parcă era în program la festivalul de teatru.
“Nu vă supăraţi, s-ar putea să greşesc, da` sunteţi cumva Ada Milea?”
“Din când în când, mai sunt”, şi a întins mâna. E aşa faină şi dulce fiinţa asta.
Până la urmă a ajuns şi Ade şi am urcat în tren. Cinci ore de dormit, muzici, citit, fumat şi apoi Bucureşti.
Ne-am instalat binişor acasă la Edi şi am fugit la cumpărături. I-am luat ceva drăguţ Svastikăi (ceva care pe deasupra a asistat la un concert live ), după care am frecat menta prin oraş.
Vorbit cu Buster, Buster îmi zice să ne vedem la TNB, dracu` ştia unde e (am un simţ al orientării aflat undeva sub nivelul mării). Adelina însă merită un premiu, ne-o dus fix unde trebuia. Asta cu excepţia turelor făcute prin nu ştiu ce pasaj, din care de fiecare dată ieseam pe o parte a străzii greşită. Eu tot cred că se interschimbau intrările sau ceva de genu`, nu puteam să fiu eu chiar aşa de dumb. Sau..
Buster ne-o dus în Fire, de unde Ade a fugit iar la cumpărături şi noi am rămas să ne mai plimbăm. Şi vreo trei ore m-am împiedicat pe trotuarele Bucureştiului, am mâncat ciocolată şi ne-am plimbat prin Cişmigiu, am fumat şi-am ajuns la concluzia că ar trebui să existe semafoare pentru femei şi semafoare pentru bărbaţi, şi m-am holbat la clădiri aflate în paragină care păstrau urme vagi de arhitectură frumoasă.
După ce m-o plimbat vreo oră fără să găsească Jackul, ne-am mişcat înapoi spre TNB şi am început să alergăm, la propriu, după taxiuri Era rather funny, în momentul în care ne apropiam de unul, ajungea cineva la el îinaintea noastră. Mergeam spre altul, aflat la ceva gen 30 m, care pleca iar ala din spate era iar liber. Ne duceam înapoi şi pff, iar cineva. Am prins unul până la urmă, I said gudbai şi am fugit la Deep Purple.
Îmi venea să înnebunesc în taxiul ăla, a durat 20 de minute nenorocite şi când am ajuns… O coadă imensă, la care am stat vreo 45 de minute. Anyway, am intrat pâmă la urmă, nu m-a controlat nici naiba, puteam să intru cu orice .
Gazon A.
Am avut proasta idee de a mă băga in the crowd. Am stat acolo vreo oră, nothing, but nothing happened. Ca s-o citez pe Ade: “Bă, ăştia ne-au adus aici ca să ne pună muzică sau ca să ne cânte?”.
Au început cu Pictures of Home, Into the Fire, încă ceva dar nu mai ţin minte, Strange kind of Woman, Woman from Tokyo, iar la Rapture of the Deep eu m-am cărat naibii de acolo, pentru că toţi tembelii se împingeau a naibii de tare, pentru că tipii înalţi erau FIX în faţa mea, şi pentru că mai aveam puţin şi leşinam de cald.
Am scos o pungă de prin geantă, m-am aşezat în fund lângă gardul de la Gazon B şi am fumat ca turcul , cu sucul de portocale în mână, foarte entuziasmată de concert.
La Perfect Strangers eram în extaz. Pentru mine, a fost cel mai fain moment din tot concertul. Mi-a părut rău că nu ne-au cântat When a Blind Man Cries. De problemele de sunet nu mi-a păsat aşa de tare. Deep Purple au fost energici şi de admirat, pentru vârsta lor, şi nu mă interesează dacă mai fac asta din materialism sau pasiune, sau amândouă.
Am aşteptat să şi ies de pe stadionul ăla nenorocit. Picioarele mi-erau varză şi mă simţeam ca la o coborâre de pe Ceahlău. Fuserăm apoi în Jack, mare aglomeraţie mare, şi apoi acasă pe la vreo 1 or so. Am dormit atâââât de bine .
Vremea de a doua zi a supt. Ploaie rece. Stat în casă şi privit la Adelina cum făcea Tiramisu. Fumat ţigara de gudbai şi fugit spre gară. La fără 10 eram în trenul plin ochi şi ieşeam să fumez o ţigară. În faţa mea a vorbit un nene 4 ore, încontinuu, cu nenele de pe diagonala. Credeam că îl arunc sub tren, dar mi-am îndesat bine căştile în urechi şi nasul în carte.
Piatra-Neamţ, o mamă drăguţă care m-a ridicat de la gară şi somn de voie.
Am rămas cu un poster huge care urmează să stea undeva pe un perete prin camera mea, şi cu momentele în care mă surprind zâmbind aiurea pe stradă şi vizualizând scene şi scene din astea două zile în căpşorul meu nedormit. And I have a nice feeling I can`t explain now. Şi e ceva ciudat, ceva lipseşte, iar eu nu mă prind ce.
